Marturisesc
Autor.Gabriel Razvan Stoica
24 Ianuarie.2017

Am început să scriu ca să măsor iubirea,
Dar fiecare vers trecea prin infinit
Atunci am înțeles ce mare e orbirea
Căci soarele și luna în vers s-au întâlnit.

Am Iubit mult si-am cunoscut mirajul
M-am bucurat de vraja ei,
Am suferit cand s-a sfirsit clipa
Si-am revenit la zilele de ieri.

Am scris de sărbători cu visele în gânduri,
Și fiecare vers îl răstigneam plângând
Însă iubirea asta din nesfârșite rânduri
Privea duios la mine cu ochii lăcrimând.

Eram pierdut in clipele acelea
In care eram alintat,
Dar cand imi ridicam de jos privirea
Vedeam ca totul era un miraj.

De-atunci mi-am zis ca n-am sa mai Iubesc
Ca am pierdut din Inima sentimentul,
Dar in subconstient visez
Si sper sa se intimple iar momentul.

Am măsurat toți anii trecuți prin calendare
Când viața fulguiala cu stele argintii
Și-am colindat prin lună iubind la întâmplare
Însă iubirea iată, mărturisesc c-o știi.

Acum doar stau si astept sa se intimple
O Minune poate am sa primesc,
Poate sa te intorci la mine
Sau poate iar am sa Iubesc.

Iar de va fi vreodată să scriu de dorul tău
Cu-acel torent de vise ce-a poposit în pat
Voi stinge ceasul sorții de pe întinsul hău
Și las cerul cu stele în haosul dublat.