Poveste de demult
Autor.Gabriel Razvan Stoica
12 Mai.2017

Era odată o poveste,
Dar s-a pierdut într-un palat,
Nimic din ce-a fost nu mai este,
Chiar și palatu-i dărâmat.

Eram noi doi indragostiti
Print si Printesa eram amindoi,
De la apus la rasarit
Iubirea era linga noi.

Si eram fericiti in lumea noastra
Traiam intr-o Poveste minunata,
Aveam palatul nostru de clestar
Of cat de mult nooi ne Iubeam.

N-am știut s-avem grijă de noi
Și ne-am jucat,
Uitând de viscol și de ploi...
Azi plângem... și-i păcat.

Eram facuti spre-a ne Iubi
Destinul ne era aproape,
Dar dintr-o joaca de Copii
Azi suntem amindoi departe.

Doi rătăciți în lume... nebuni frumoși, dar fără minte,
N-am înțeles că sufletele... mor pe nisip fierbinte.
În urmă au rămas... doar lacrimi și-amintiri
Și cine-ascultă aude... cum plâng două priviri.

Si mi-am dorit sa te-aduc inapoi
Sa fim dinou in lumea de Poveste,
Sar mi-ai trintit usa in fata
Si mi-ai vorbit urat.

Se caută în noapte, în ceața-ntunecată,
Tânjind la ce-au avut - iubire adevărată.
Nici faimă, nici noroc, avere sau putere,
Deloc nu își au rostul, sunt toate doar himere...

Am incetat sa cred in noi
Au trecut zile multe de-atunci,
Sper ca-ntr-o zi sa intelegi
Ca-m fost frumosi noi amindoi.

Ca te-am Iubit ca nimeni altul
Ca te-am suit pe-un piedestal,
Ca Inger tu mi-ai fost,Si Raiul
Ca am crezut in tine si in noi.