Mireasma Florilor
Autor.Gabriel Razvan Stoica
30 Iunie.2-17

Erai departe după un camp de minunate flori,
Si ma chemai cu glasul blând la tine.
Vroiai poate cu dulci cuvinte sa ma-omori.
Sa fiu in veci numai al tau, si sa traiesc prin tine.

Mai atras cu-ata frumusete
Si mai vreajit cu dulci cuvinte,
Eu insetat dupa Iubire
Am fost atras si am venit la tine.

Tu aveai Sufletul ranit
Voiai sa-l faci gelos pe-altau Iubit,
Mai facut sa ma indragostesc de tine
Doar ca sa poti sa-i demonstrezi,
Ca ori cand pe altul gasesti.

Mireasma florilor sublime,
Care păreau rupte din rai,
Ma implorau sa vin la tine,
Ca doar pe mine ma aveai.

Imi spuneai ca ma placi
Ca sunt ce iti doresti,
Plingeai ca esti nefericita
Ca ai Iubit,n-ai fost Iubita.

Eu am crezut si te-am Iubit
Ti-am jurat ca-ti voi fi mereu aproape,
Lafel si tu mi-ai promis
Si s-a legat Povestea cea frumoasa.

Tu imi spuneai: ca viața ta fara de mine,
Ar fi un deșert pustiu,
Tu imi simțeai inima vie,
Eu îți simțeam sufletul viu.

Din calea tristă a renunțării, 
Vroiai cu lacrimi sa ma tăi,
Să-ți fiu un inger al durerii,
Si să mă-nchizi la tine-n rai.

Dar te-ai intors la Iubi altau
Nu ti-a pasat ca si eu Te Iubeam,
Mi-ai raspuns sec,Ca nu ma poti Iubi asa de tare
Ca ai sa pleci,Ce rost mai are.

Asa am ramas trist,cu Sufletul sfasiat
Nu ma-steptam un Inger sa imi faca asta,
Dar Viata m-a invatat ca nu tot ce-i frumos ti-aduce mingaiere
Ori cand poti sa ai parte de durere.