Mi-ai şters lacrima din geană,
Mi-ai pus pansament pe rană,
Ochii mi-ai făcut să râdă,
Mulţumesc,făptură blândă.

Norii grei i-ai alungat,
Că prea mult timp ei au stat,
Nemiloşi,pe al meu cer,
La soare nu puteam să sper.

Stropii de ploaie se uneau,
Cu lacrimile ce-mi curgeau,
Greoaie le simţeam pe chip,
Chip ridat,îmbătrânit.

Nu bătrâneţea era de vină,
Ci durerea din inimă,
Uscată,ca frunza în toamnă,
Desprisă din ram,uitată,bolnavă.

Aşa eram eu,până nu demult,
Tot incercam să repar ce aveam rupt.
Dar rănile mă dureau cumplit,
Cu ele am rămas,după ce-am iubit.

Într-o zi banală,o rază timidă,
A reuşit,tenul palid să-mi atingă,
Am ridicat privirea din pământ,
Şi te-am văzut pe tine,în faţa mea stând.

După atâţia ani de tunet,
Acum am primăvara-n suflet.
E linişte pe aleea mea,fără furtuni,
Oamenii şi iubirea lor pot face minuni.