Unde zarile se pierd
Autor.Gabriel Razvan Stoica
25 Februarie.2017

Când vine vântul și mă-ntreabă:
Gândul încotro mă poartă?
Eu îi răspund cu întristare:
Departe...la Iubirea mea cea mare.

Da inca ma gandesc la tine
La noi si-anoastra Iubire,
La serile cu Cerul instelat
La sarutarile de neuitat.

Am vrut si mi-am propus sa uit
Iubirea si tot ce-am trait,
Dar parca tot mai tare-mi vine-n minte
Nu stiu de ce,Sigur e din Iubire.

Doar ploia-mi bate în fereastră,
De plâng florile în glastră.
Plânge și inima mea
După glasul tău,care-mi doinea.

Erai o Floare inflorita
O Zana minunata cu Inima blind,
Cu glasul tau ma alintai
In fiecare zi cand imi cantai.

Parte din mine,ai luat cu tine
Crezând că vom uni două destine.
Dar tot mai greu pot respira
Că văd în jurul meu,doar umbra ta.

Mai invatat ce-n seamna fericirea
Mi-ai aratat cat de frumoasa e Iubirea,
Dar nu mai pregatit sa inteleg
Ca daca pleci eu nu stiu sa traiesc.

Fără tine și mierea e amară
Și buzele parcă îmi sunt povară.
Aștept să vii,să mirosim o floare,
Să mai privim un răsărit de soare.

O-nbratisare sa imi mai oferi
Si-o dulce sarutare,
Sa-ti mai privesc Ochii frumosi
Si sa te string cu Drag la piept.

Căci îngerii din ceruri se rugară,
Ca iubirea noastră să nu moară.
Și cu tărie cred în ruga lor,
Eu te aștept cu dragoste și dor.