TRAGEDIA DE PE GOLGOTA
Hristos e pe cruce, gol; pe cap, o cunună de spini; piroane, străpungându-i gleznele şi încheieturile mâinilor, Îl ţintuiesc pe lemn; trupul e plin de sânge şi vânătăi, secretează numai sudoare şi geamătul surd al cărnii robite. A fost pălmuit, scuipat, îmbrâncit, lovit, batjocorit, a urcat calvarul şi nu o singură dată a căzut sub povara uneltei de chin. Acum aşteaptă agonia şi moartea ruşinoasă, înceată, atroce, sub dublul semn al batjocurii şi blestemului. Îl înconjoară pe maidanul împuţit de pe dâmbul din periferia oraşului numai oamenii ostili şi un anume număr de curioşi indiferenţi, obişnuiţii amatori de execuţii capitale şi cruzimi publice. La dreapta şi la stânga Lui alte două cruci, fiecare cu prada ei, doi tâlhari, doi ucigaşi - doi infractori de drept comun, ca să fie obida şi mai usturătoare. E ora amiezii, soarele dogoreşte, setea - esenţă a acestui mod de nimicire- a început să se manifeste şi totul nu-i decât netrebnicie, înfrângere, deznădejde, durere, istovire. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, iată că trec scribii, cărturarii, fariseii, saducheii, irodienii, bătrânii, toată şleahta câştigătorilor; şi toţi îşi clatină înţelepţeşte căpăţânile cărunte; compătimitor şi ironic Îl sfidează, Îl iau în râs, Îl poftesc să Se coboare de pe cruce şi să-i convingă; ei, pasămite, doar atâta aşteaptă: să vadă şi să creadă. Ba tâlharul din stânga Îl apostrofează şi el, Îl provoacă, Îl ia peste picior, Îl insultă. Cel din dreapta, deşi răstignit şi în chinuri şi-n cumplită aşteptare şi el, găseşte răgazul şi puterea de a-l certa pe urâcios şi mai află şi altruismul şi mărinimia şi nobleţea de a rosti cuvinte blajine şi cuviincioase vecinului său. Nu-L poate ajuta cu nimic, nu-L poate desfereca şi scoate de pe cruce, cu nimic nu-I poate schimba groaznica situaţie, nu-I poate uşura pedeapsa, nu-I poate scurta agonia, nu poate interveni în implacabila desfăşurare a scenariului răstignirii.
Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi
Bine ati venit in Site-ul meu . Sunt Gabriel Razvan Stoica,Gazda Dumneavoastra,Si ma bucur din Suflet sa va cunuos . Scriu Poezie pentru ca Iubesc Oamenii si imi doresc sa-i vad fericiti . Aici veti gasi mingaiere,Alinare,Liniste Sufleteasca / Chiar daca ti-e greu in Viata,Chiar daca ai fost dezamagit,Tu Iubeste si Iarta,Asta te face fericit. Sper sa va placa,ce gasiti aici si astfel sa ma vizitati.. Va Multumesc,Va Iubesc.
Despre mine
- gabrielrazvanstoica
- Va invit in lumea pura a Poeziei,..Lasa-ti gandurile sa zboare,Lasa-te purtat pe aripile visurilor Inchide Ochii citind Poezia si te vei regasi intr-o lume de Poveste...Traieste frumos,Gandeste pozitiv si fi optimist..Invinge tristetea cu zimbete,Ignora rautatea si plateste cu bunatate celor ce te dujmanesc..Bucura-te de tot ce te-nconjoara..Fi un Om bun.Cu Drag.Gabriel Razvan Stoica
vineri, 26 aprilie 2019
Tragedia de pe Golgota
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu