Tragedia de pe Golgota

TRAGEDIA DE PE GOLGOTA


Hristos e pe cruce, gol;  pe cap, o cunună de spini; piroane, străpungându-i gleznele şi încheieturile mâinilor, Îl ţintuiesc pe lemn; trupul e plin de sânge şi vânătăi, secretează numai sudoare şi geamătul surd al cărnii robite. A fost pălmuit, scuipat, îmbrâncit, lovit, batjocorit, a urcat calvarul şi nu o singură dată a căzut sub  povara  uneltei de chin. Acum aşteaptă agonia şi moartea ruşinoasă, înceată, atroce, sub dublul semn al batjocurii şi blestemului. Îl înconjoară pe maidanul împuţit de pe dâmbul din periferia oraşului numai oamenii ostili şi un anume număr de curioşi indiferenţi, obişnuiţii amatori de execuţii capitale şi cruzimi publice. La dreapta şi la stânga Lui alte două cruci, fiecare cu prada ei, doi tâlhari, doi ucigaşi - doi infractori  de drept comun, ca să fie obida şi mai usturătoare.   E ora amiezii, soarele dogoreşte, setea - esenţă a acestui mod de nimicire- a început să se manifeste şi totul nu-i decât netrebnicie, înfrângere, deznădejde, durere, istovire. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, iată că trec scribii, cărturarii, fariseii, saducheii, irodienii, bătrânii, toată şleahta câştigătorilor; şi toţi îşi clatină înţelepţeşte căpăţânile cărunte; compătimitor şi ironic Îl sfidează, Îl iau în râs, Îl poftesc să Se coboare de pe cruce şi să-i convingă; ei, pasămite, doar atâta aşteaptă: să vadă şi să creadă. Ba tâlharul din stânga Îl apostrofează şi el, Îl provoacă, Îl ia peste picior, Îl insultă. Cel din  dreapta, deşi răstignit şi în chinuri şi-n cumplită aşteptare şi el, găseşte răgazul şi puterea de a-l certa pe urâcios şi mai află şi altruismul şi mărinimia şi nobleţea de a rosti cuvinte blajine şi cuviincioase vecinului său. Nu-L poate ajuta cu nimic, nu-L poate  desfereca  şi scoate de pe cruce,  cu nimic nu-I poate schimba groaznica  situaţie, nu-I poate uşura pedeapsa, nu-I poate scurta agonia, nu poate interveni în implacabila desfăşurare a scenariului răstignirii.

Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi