Adu-mi Doamne dragostea

Adu-mi Doamne dragostea
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

Intr-un colţ ferit de lume
Stă o Fată supărată,
Plînge cu lacrimi, suspină
După dragostea furată.

Se aşează pe genunchi
Începe a se ruga,
Doamne vreau să îmi aduci
Dragostea ce am pierdut.

Cândva eram fericită
Iubeam mult, eram iubită,
El mereu mă ocrotea
Şi-mi spunea, iubita mea.

Zilele erau de vis
Nopţile pline de stele,
Astăzi sunt doar eu şi plîng
După tot ce am pierdut.

De-ar putea fi cu putinţă
Sa aduci dragostea acasă,
Să o port iar în inimă
Să n-o mai pierd niciodată.

Bine e atunci când vine
Iubirea în inimioară,
Să fim sinceri, s-o păstrăm
Pura, albă, ca o floare.

Dorul doare şi te-apasa
Îţi mistue inima,
Dragostea-i nevinovată
Numai noi nu suntem ca ea.

6 Aprilie. 2019