Tu mai rănit dar azi îţi mulţumesc

Tu mai rănit dar azi îţi mulţumesc
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

Cândva noi am scris o poveste
În care noi doi ne iubeam,
Tu erai Zana mea cea mică
Iar eu prinţul ce te-adora.

Visam frumos ţinându-ne de mână
Ne promiteam şi ne juram iubire seara sub clar de lună,
Credeam în noi, eram un trup
Iubirea era răsăritul nostru, nu avea apus.
Dar ce trăiam noi era ficţiune
Doar un desen ,un vers frumos de poezie,  Tu nu voiai familie şi casă
Îţi placea viaţa, o trăiai la maxim.

Eu îţi spuneam, iubita mea
Dar tu iubeai pe-altcineva,
Totul se construise pe minciuni
Nimic nu mai era ca la inceput.

Am plâns când am aflat că pleci
Nu mai aveam încredere în mine,
Mi-era frică singur fără de tine
Şi asta m-a făcut să fug de lume.

În timpul ăsta tu vorbeai de mine
Fără să preţuieşti că te-am iubit,
Că te priveam cum n-a facut-o nimeni
O Zqna bună, zana mea.

Azi uite că m-am vindecat
Acum zâmbesc, mi-e tare bine,
Mai făcut să cresc şi să reuşesc
Să fiu puternic şi stapân pe mine.

Tu ai plătit cu suferintã
Eşti mult prea singură şi tristă,
Îmi pare rău ca-i decăzut
Dar ce să fac, tu asta ai vrut.

Eu l-am rugat pe Dumnezeu
Să se apropie de tine,
Să te iubească şi să te mângâie
Să îţi arate drumul bun.

20 Octombrie. 2019