Despre mine

Fotografia mea
Va invit in lumea pura a Poeziei,..Lasa-ti gandurile sa zboare,Lasa-te purtat pe aripile visurilor Inchide Ochii citind Poezia si te vei regasi intr-o lume de Poveste...Traieste frumos,Gandeste pozitiv si fi optimist..Invinge tristetea cu zimbete,Ignora rautatea si plateste cu bunatate celor ce te dujmanesc..Bucura-te de tot ce te-nconjoara..Fi un Om bun.Cu Drag.Gabriel Razvan Stoica

marți, 19 decembrie 2023

TOTU MEU

          Totul meu
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

   Eşti minunată şi suavă
Ai inima şi sufletul curat,
Privirea dulce, vocea caldă
Eşti îngeraşul meu şi te iubesc.

   Eşti totul pentru mine, universul
Inima ce îmi bate tare-n piept,
Soarele ce îmi luminează cerul
Eşti tot ce am şi te iubesc.

   Îţi multumesc, că tu exişti
Că ai venit să-mi luminezi viaţa
Că-mi eşti aproape, mă alinţi
Şi mă iubeşti înger divin.

   Eşti totu meu, eşti fata mea ce-a dragă
Eşti iubire şi viaţă, jumătatea mea,
Eşti zâmbetul ce-l am pe faţă
Te iubesc mult, cu sufletul și inima.
       20 Decembrie. 2023

sâmbătă, 4 noiembrie 2023

UN GÂND

                     Un gând
     (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

   Un gând frumos aduce pace
Linişte şi iubire sufletească,
Zâmbet şi bunătate
Respect de sine şi însemnătate.

   Un gând bun îţi pune soarele pe cer
Te schimba-n bine şi te face fericit,
Te defineşte ca un om de calitate
Şi te face să fi onest, util.

   Trăieşte în linişte şi pace
Gândeşte pozitiv mereu,
Fa bine todeauna cât se poate
Şi dăruieşte tuturor iubire.
          4 Noiembrie.  2023

miercuri, 11 octombrie 2023

SE LASĂ FRIGUL

             Se lasă frigul
   (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    E toamnă, cerul s-a acoperit
De norii gri şi ploi,
Frunzele uşor au ruginit
S-a făcut frig.

    Ziua se face tot mai mică
Vântul suflă mai tare,
Soarele şi-a pierdut zâmbetul
Şi nu mai are putere.

    Codrul e singur, rămâne pustiu
Cu pomii dezgoliţi,
Păsările au plecat totul e trist
Au rămas amintirile verii ce a plecat.

    Aşa că e toamnă, totul  s-a schimbat
Florile îşi închid petalele,
E frig şi vine imediat
Iarna, gerul, zăpezile.
         11 Octombrie. 2023

marți, 26 septembrie 2023

CE MULT TE IUBESC

           Ce mult te iubesc
   (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    Tu îmi eşti ziua cea senină
Soarele vesel care străluceşte,
Tu eşti grădina înflorită
Şi inima♥ ce-mi bate-n piept.

    Tu pentru mine eşti lumea întreagă
Tărâmul dulce ce există în basme,
Sufletul pur cu inima♥ curată
Fata pe care o iubesc.

    Eşti tot, şi te iubesc, curat
Eşti viaţă, eşti alint, zîna cea bună,
Te preţuiesc şi te ador
Şi vreau să şti că pentru mine însemni tot.
           26 Septembrie. 2023

joi, 31 august 2023

ŞI S-A MAI DUS O VARĂ

              Şi s-a mai dus o vară
     (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

   A fost frumoasă ca-n poveşti
Vara ce astăzi pleacă,
Cu soare, flori, şi adieri
Şi valurile mării.

   Parfumul zorilor de vis
Şi roua de pe iarbă,
Ne-au pus zâmbetul în priviri
Cadoul de la vară.

   Nopţile calde cu cer înstelat
Au consfinţit iubirea,
Şi a lăsat în suflet mângâierea
Şi versuri minunate în inimă ♥ a tatuat.

   Ploile repezi, calde, ce-au căzut
Ne-au răcorit frumos,
Aşa e vara, e de vis
Totul este sublim.

   Acum ea pleacă, a trecut
De mâine vine toamna,
Păstrăm în suflet amintirea
Şi-n inimioară ♥vara.
          31 August. 2023

miercuri, 23 august 2023

ASCULTĂ NOAPTEA

          Ascultă noaptea.
(Autor. Gabriel Răzvan Stoicca)

     A trecut ziua,soarele a apus
Acum liniştea se aseazã,
Peste întreg pământul, totul e sublim
Şi greerii cântă în cor.

    Se-nbraca totul în albastru nopţii
Pomii, florile au plecat la culcare,
E linişte, doar vântul mai adie
Uşor cu-o pală de răcoare.

    Incet oraşul tot adoarme
Strazile au rămas pusti,
E noapte caldă   totul e albastru
E vară, e frumos, de vis.
       23 August.  2023

luni, 21 august 2023

CÂND SOARELE APUNE

            Când soarele apune
    (Autor.  Gabriel Răzvan Stoica)

    Când soarele apune
Uşor se-aşterne noaptea,
Si-nbraca întreg pământul
Izvorul, codru, gândul.

    Luna timid apare
Şi străluceşte tare,
Veghează pomii, florile
Şi păsărelele.

    Greierii cântă în cor
O liniste se-asterne,
Dorm florile în codru
Şi susură izvorul.

    Noaptea devine albastră
E totul ca-ntr-un vis,
E cald, e vară afară
Şi totul e sublim.
         21 August.  2023
   

 

miercuri, 28 iunie 2023

ÎI MULŢUMESC DIVINITĂŢII

           Îi mulţumesc divinităţii
       (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    Îi mulţumesc divinităţii
Că te-a adus în viaţa mea,
Aşa senină şi frumoasă
Dulce cu sufletul curat.

    Eşti fata ce mi-aduce fericirea
Alintul, inimioara mea,
Eşti o minune pentru mine
Visul ce astăzi îl trăiesc real.

    Te iubesc mult îngerul meu
Tu mă împlineşti, tu-mi dai putere,
Eşti unică, ce-a mai frumoasă pe acest pământ
Iubita mea, fată divină.
         28 Iunie. 2023

marți, 27 iunie 2023

TE IUBESC MICUŢA MEA

          Te iubesc micuţa mea
     (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    Te iubesc pentru sufletul tău dulce
Asta m-a făcut să mă indragostesc,
Te iubesc pentru vocea ta blândă
Şi pentru chipul tău de zînă din poveşti.

    Te iubesc pentru fie care bătaie a inimii ce-ţi bate-n piept
Pentru că tu îmi faci zilele senine,
Te iubesc pentru că tu exişti
Şi mă completezi, sunt fericit.

    Te iubesc pentru că tu faci soarele să strălucească
Inima să-mi bată tare-n piept,
Te iubesc micuţa mea frumoasă
Mâţa mea, ingerul meu ceresc.
       Te iubesc mult, din toată inima G♥♥♥♥♥♥♥a
           27 Iunie. 2023

marți, 20 iunie 2023

BRAŢ LA BRAŢ

                        Braţ la  braţ
     (Autor.  Gabriel Răzvan Stoica)

    S-a întâmplat  , inima♥mi-ai furat
Ochii mei te privesc numai pe tine,
Eşti tot ce mi-am dorit şi am visat
Zîna cea bună  , dulcea mea minune.

    La tine în braţe eu sunt fericit
Mi-e sufletul plin de zâmbet,
Sunt răsfăţat şi liniştit
Şi te iubesc, cum n-am iubit pe nimeni.

    Astăzi m-am hotărât  , şi ştiu ce vreau
Să îţi mărturisesc gândul ce-l port în suflet,
Că vreau de-acum întreaga viaţă
Să fim noi doi de mână cu iubirea.

    Să-mi fi soţie  , zîna bună
Să ne iubim neîncetat,
Şi să ne ţinem strâns de mână
Uniţi şi fericiţi. Iubita mea.
          20 Iunie.  2023

marți, 13 iunie 2023

ACUM E LINIŞTE ÎN SUFLETUL MEU

                   Acum e linişte în sufletul meu
                    (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    Au trecut toate clipele amare
Norii încet s-au risipit,
Acum pe cerul meu e soare
Pentru că mă iubești şi eşti aici.

    E o poveste, e un vis
Nu am crezut că-l voi trăi vreodată,
Dar uite că s-a împlinit
Şi astăzi viaţa mea este frumoasă.

    Iubirea e un sentiment divin
Ce ne-a legat pe amândoi ,
Ne ţine strâns de mână e mereu cu noi
Şi suntem cei mai fericiţi.

    Să crezi în tine şi în Dumnezeu
Astfel visurile prind viaţă,
Poveştile din cărţi le vei trăi
Dacă eşti bun, şi faci bine mereu
              13 Iunie. 2023


miercuri, 31 mai 2023

VARA

                             Vara
       (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

   E iarăşi vară  , soarele zâmbește
Se face cald,  cerul este senin,
Nopţile toate sunt pline de stele
Şi florile frumoase, cu parfumul lor cel fin.

   E vară  , iubirea pluteşte în aer
Totul e un decor de vis,
Vacanţă  , valurile măriii
E minunat,  este un vis real ce îl trăim.

   Nopţile toate au magie
Totul e basm şi poezie,
E minunat,  este sublim
E vară  , să ne bucuram,  visul să-l împlinim.
          31 Mai. 2023

 

 

vineri, 19 mai 2023

E MINUNAT

              E minunat
  (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    E minunat să şti că eşti iubit
Că inima din pieptul tau bate frumos,
Eşti tot un zambet, fericit
Şi cerul e mereu albastru, totul e sublim.

    E minunat când seara dormi în braţele iubirii
Şi zorii dimineţii te trezesc frumos,
Când soarele îţi luminează calea
Când tu zâmbeşti, eşti împlinit.

    Totul este aşa frumos
Când tu iubeşti  şi oferi din suflet,
E minunat să dăruieşti
Şi să primeşti din inimă iubire.
         19.Mai. 2023

luni, 24 aprilie 2023

LA PIEPTUL TĂU

               La pieptul tău
   (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    Acum e soare în sufletul meu
Norii cei gri s-au risipit,
Inima îmi bate linistita-n piept
Iar eu zâmbesc, sunt fericit.

    Pentru tot ce astăzi trăiesc
Devină eşti tu fată minunată,
Că eşti aici, şi mă iubeşti
Că amândoi ne completăm în toate.

    La pieptul tău sunt liniştit
Inima ta frumos vorbeşte,
Despre noi doi, cât de frumoşi suntem
Şi împreună scriem amândoi povestea.

    Eşti unică iubita mea
Eşti speciala şi frumoasă,
Tu însemni pentru mine universul
Şi tot ce am eu mai de preţ.
              Te iubesc☆♥
                 24 Aprilie.  2023

miercuri, 19 aprilie 2023

DOUĂ INIMI♥♥

                Două inimi♥♥
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    Te iubesc, sunt sincer când îţi spun
M-a cuprins un sentiment divin,
Inima acum îmi bate tare-n piept
Când sunt lângă tine şi în braţe te strâng.

    Inimile♥♥noastre împreună bat
Suntem doi acum şi ne e bine,
S-a aprins un foc, e focul dragostei
Şi asta ne leagă pe vecie.

    Îţi promit iubita mea
Ca-m să am grijă de inimioara ta,
Am s-o ocrotesc şi-am s-o răsfăţ
Fiindcă din suflet o iubesc.

    Acum totul e de vis
Ca-n poveşti, ca-n poezii,
Ce trăim noi e real
Te iubesc, eşti tot ce am.
          19 Aprilie.  2023

TE IUBESC DIN SUFLET

          Te iubesc din suflet
   (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    Zâmbesc, sunt fericit, şi şti de ce?
Pentru că te iubesc pe tine,
Ingerul meu, tu faci ca inima să salte de iubire
Pentru că tu mă completezi.

    Îţi mulţumesc, că eşti aici
Că ma-nconjori cu a ta iubire,
Că mă răsfeţi şi mă alinţi
Că îmi faci zilele senine, iubire.

    Acum, şi asta datorită ţie
Trăiesc frumos, sunt fericit,
Eşti inima ce bate-n mine
Din tot sufletul te iubesc.
          19 Aprilie.  2023

marți, 18 aprilie 2023

SUBLIMĂ E IUBIREA

              Sublimă e iubirea
  (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    E minunat fiorul dragostei
Ce umple inima de fericire,
E sentimentul unic şi înălţător
Ce nouă Dumnezeu ni la dăruit.

    Omul ce poartă-n inimă iubire
E fericit şi implinit,
Pe cerul lui mereu e soare
Şi niciodată nu e trist.

    Iubirea este rodul sfânt,  divin
Ce dăruieşte viaţa,
E tot ce omului îi trebuie să fie fericit
E Dumnezeu,  zâmbet,  viaţă.
           18 Aprilie.  2023

luni, 17 aprilie 2023

ÎN INIMA MEA

                  În inima mea
   (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    În inima mea port o dragoste mare
Pentru un înger minunat,
E cea mai frumoasă şi mai dulce fată
                      Iubita mea.

    Ea îmi aduce mângâiere
Liniste-n suflet,  zâmbet pe faţă,
E tot ce iubesc, ce am mai scump în viaţă
              E îngerul meu ceresc.

    Iubita mea  eu îţi promit
Că am să te ocrotesc viaţa întreagă,
Tu meriţi tot,  mereu să zâmbeşti
                  Zîna mea minunată.
                        17 Aprilie. 2023


marți, 4 aprilie 2023

FI FERICIT

                 Fi fericit
   (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    E simplu să fi fericit
Trebuie doar să fi simplu, liniştit,
Să fi modest cu suflet bun
Un visător,  puţin nebun.

    Nu pune tot ce te apasă
In inimă,  în suflet,
Fă-te că multe nu îţi pasă
Zâmbeşte crede în tine şi iubeşte viaţa.

    Crede în Dumnezeu,  fi tu
Iubeşte,  fi loial,
Să nu urăşti  să ierţi mereu
Aşa eşti fericit
             4 Aprilie. 2023

duminică, 12 martie 2023

MAI LASA-MA LA PIEPTUL TĂU

           Mai lasă-mă la pieptul tău
       (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    Mereu în suflet eu te port
Şi mă îndrăgostesc de tine,
Chiar şi atunci când suntem noi
Şi eşti mică în  braţe la mine.

    Doar pentru tine îmi bate inima
Tu eşti lumina ce-mi călăuzeşte paşii,
Iubita mea, eşti unică
Şi te iubesc din toată inima♥.

    Îmi place când adorm la pieptul tău
Când tu respiri la mine în braţe
Ce dulce e parfumul tău
Şi ce frumos inima-ţi bate.

    Tu scumpa mea eşti Zana bună
Şi te iubesc nespus de mult,
Eşti cea mai dulce şi frumoasă fată
Iubita mea, îngerul meu ceresc.
          12 Martie. 2023

vineri, 10 martie 2023

DIMINEŢILE NOASTRE

           Dimineţile noastre
  (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Ce minunate-s dimineţile cu tine
Când amândoi îmbrăţişati suntem,
Când soarele de sus nouă ne zâmbeste
Şi când îţi soptesc. Te iubesc.

      Cât de frumoasă eşti iubito
În zori când ochii îi deschizi,
Când somnoroasă mă săruţi
Şi când la pieptul tău mă strângi.

      Eşti dulce, te iubesc din suflet
Tu eşti intregul univers,
Tot ce trăim e o poveste
Suntem noi doi, şi ne iubim.
     ♥Te♥iubesc♥enorm♥
         10 Martie. 2023

joi, 2 martie 2023

PRIMĂVARA NOASTRĂ

                      Primãvara noastră
           (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Iubito, a venit primăvara
Şi ne-a imbratisat pe amândoi,
Cu zâmbetul şi soarele ce străluceste
Şi cu iubire pură pentru noi.

      Iubito tu eşti primăvara mea
Floarea frumoasă a sufletului meu,
O dulce zana din poveşti
Te iubesc mult, eşti tot ce îmi doresc.

      Iubita mea, înger divin
E primăvara noastră, să ne bucurăm,
Iubirea noastră s-o trăim
Intreaga viaţă, să ne fie,
O frumoasă primăvară.
        2 Martie. 2023

     

 

miercuri, 1 martie 2023

E PRIMĂVARĂ

                        E primăvară
               Pentru Miţi meu dulce
(Autor.. Gabriel Răzvan Stoica)

      Frumoasa mea, dulce -a mea Zana
Tu ai adus primăvara în sufletul meu,
Şi mi-ai pus în inimă ♥iubirea
Mai făcut fericit, eşti dulce, te iubesc.

      Tu faci ca soarele să strălucească
Tu îmi aduci zâmbet pe faţă ,
Eşti o minune, te iubesc
Micuţa mea frumoasă, înger din poveşti.

      Da ..tu eşti primăvara mea
Cea mai frumoasă floare înflorită,
Te iubesc din tot sufletul şi inima mea
Eşti unică, deosebită, Georgiana mea.
                La Mulţi Ani primăvara mea dragă
          ♥Te♥iubesc♥enorm♥
          1 Martie

. 2023

vineri, 24 februarie 2023

DULCEA MEA

                       Dulcea mea
    (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      E dulce şi frumoasă ca o floare
Şi are un parfum de primăvară,
E fata minunată pentru care
Îmi bate inima în piept, tare.

      O iubesc mult, e universul meu
E Zana bună, o divinizez,
E cea mai dulce,  fată, e iubita mea
Din vina ei îmi bate tare inima♥♥.

      Micuţa mea dulce Crăiasa
Vreau lângă tine toată viaţa să trăiesc,
Să te fac fericită, să te răsfăţ şi să te ocrotesc
Din tot sufletul te iubesc.
        ♥Te♥iubesc♥enorm♥micuţa ♥mea♥
             24 Februarie. 2023

sâmbătă, 18 februarie 2023

MULŢUMESC IUBITA MEA

IUBITA MEA

                  Iubita mea
   (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Iubesc ce-a mai frumoasă fată
E îngerul meu păzitor,
Cu suflet bun şi inima curată
Şi chip de zana, o ador.

      E tot ce-mi luminează viaţa
E inima♥din pieptul meu,
Da, tu minunea mea frumoasă
Din tot sufletul te iubesc.

      Sunt fericit la braţul tău
Când îmi adormi şi te trezeşti în braţele mele,
Te iubesc mult minunea mea
Întreaga viaţă am să-ţi fiu aproape.
          ♥TE♥IUBESC♥ENORM♥SCUMPA♥MEA♥
           18 Februarie. 2023

TU EŞTI DARUL MEU DIVIN

vineri, 17 februarie 2023

CE DULCE EŞTI IUBITA MEA

              Ce dulce eşti iubita mea
         (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Eşti cea mai minunată fată
Eşti dulce, scumpă te iubesc,
Tu mi-ai furat inima toată
Şi m-ai făcut iar să zâmbesc.

      Tu ai dat viaţă visurilor mele
Tu sufletul mi-ai vindecat,
Mi-ai şters lacrimile ce îmi curgeau din ochi
Tu eşti aici şi mă iubeşti.

      Te-ador, Micuţa mea prințesă
Tu eşti tot ce iubesc mai mult,
Cea mai frumoasă şi senină Zana
Iubita mea, eşti dulce, scumpă. Te divinizez.
        TE♥IUBESC♥ ENORM
          17 Februarie. 2023

     

 

joi, 16 februarie 2023

VINE PRIMĂVARA

                 Vine primăvara
     (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Iubito, vine primăvara
Priveşte florile, au înflorit,
Ascultă ciripitul păsărelelor
Şi vezi cât e de vesel soarele.

      Iubito lângă tine eu mereu am primăvară
Pentru că tu eşti floarea mea ce-a dragă,
Tu mă faci fericit, tu mă alinţi
Tu eşti tot ce am eu, îngerul meu divin.

      Mereu te voi iubi, Micto
Voi fi cu tine neîncetat,
Şi voi avea grijă ca ochii să-ţi zâmbească
Să străluceşti, căci tu eşti primăvara mea.
         TE♥IUBESC♥
          16 Februarie. 2023

marți, 14 februarie 2023

AZI ZÂMBESC

ÎŢI MULŢUMESC IUBITA

CE ESTE IUBIREA?

IUBIREA

CÂT DE MULT TE IUBESC

              Cât de mult te iubesc
        (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Când te-am ales, am făcut asta din iubire
Pentru că în inima ta am găsit mângâiere,
În sufletul tău alinare şi căldură
Şi în vocea ta dulce, blândeţe, şi răsfăţ

      Pe tine te iubesc cu tot sufletul meu
Tu eşti soarele, întreg orizontul meu,
O strig în gura mare, asta trăiesc
Tu eşti fata mea dragă, Te iubesc.

      Nu doar astăzi am sentimentul ăsta
Nu am nevoie de-o zi a iubirii,
Ci fiecare zi e pentru mine
Motiv de fericire, Mă îndrăgostesc de tine.

      Viaţa cu tine e un dar
Totu-i sublim, are culoare,
Te iubesc mult Micuţa mea
Tu eşti intregul univers, eşti viaţa mea.
          14 Februarie. 2023


luni, 13 februarie 2023

PRINTRE STELE

               Printre stele
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      E noapte, cerul e senin
Luna se-ascunde printre stele,
Să lumineze, pomii, florile
Şi tot pământul ce adoarme.

      Doar izvorul mai susură
Curgând uşor la vale,
Şi vântul care  suflă rece
Peste  florile care dorm în noapte.

      Luna veghează stelele
Şi noaptea ce-a albastră,
Iar liniştea ne mângâie
Totu-i frumos, dintr-o poveste.
          13 Februarie. 2023

duminică, 12 februarie 2023

IUBIREA TA

                Iubirea ta
   (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Iubirea ta m-a ridicat
Eram pierdut, mă prăbuşisem,
Nu mai credeam de loc că se va întâmpla
Să am şi eu un vis real în astă lume.

      Citeam în cărţi, vedeam în filme
În versuri multe, poezii,
Un paradis frumos, iubirea
Pe care eu nu mai credeam c-o voi trãi.

      Şi uite că s-a întâmplat
Ca tu să apari în calea mea,
Suflet frumos, suflet curat
O dulce fată aşa cum am visat.

      Răbdare ai avut cu mine
Mai sprijinit când mi-a fost greu,
Acum totu-i frumos ca-n filme
Eu te iubesc cum mă iubeşti şi tu.
         12 Februarie. 2023

sâmbătă, 11 februarie 2023

SUNT UN OM BOGAT

              Sunt un om bogat
    (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Sunt un om bogat
Nimeni nu-i camine,
Am în viaţa mea
O dulce minune.

      Tu iubita mea
Eşti tot ce mi-aduce,
Linişte şi pace
Bucurie-n suflet.

      Nimeni nu-i ca mine
Aşa fericit,
Iubesc, îmi e bine
Sunt un om iubit.

      Tu eşti zana mea
Unică în i lume,
Te iubesc Micut-o
Tu eşti tot ce am mai drag pe lume.
        11 Februarie. 2023

joi, 2 februarie 2023

VINO MAI APROAPE

           Vino mai aproape
  (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      În inimă port o iubire
E sinceră şi pură,
Pentru tine fată frumoasă
Cu chip suav de zînă.

      Mi-eşti dragă, te divinizez
Mi-ai furat inima din piep,
Şi vreau să ai grijă de ea
Căci pentru tine bate.

      Vreau să te vad puternică
Sigură pe tine,
Să rămâi toată viaţa ta
Un înger pentru mine.

      Să şti că-s sincer, Te iubesc
Tu eşti a mea comoară,
Tot ce vreau eu şi ce-mi doresc
E să fi fericită, răsfăţată,. Te iubesc fată dragă
             2 Februarie. 2023


miercuri, 1 februarie 2023

SCUFIŢA ROŞIE

           Scufiţa roşie
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Dulce este şi frumoasă
O iubesc, mi-e dragă rău,
E iubita mea gingaşă
Ea, e zîna zorilor.

      Rosie-n obraji frumoasă
Strălucește ca un înger,
Este  ea minunea mea
Scufiţa roşie, da.

      Mai frumoasă ca-n poveşti
O iubesc, e tot ce am,
E minunea mea, zâmbesc
Fericit mă face ea.

      A venit în viaţa mea
Şi mi-a dat iubirea ei
Este fata mea cea dragă
Te ador dragostea mea.
         1 Februarie. 2023

SOARELE DIN ZORI

       Soarele din zori
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Ce frumos se ivesc zorii
Timid şi blând e soarele,
De sub zapadă florile
Îşi deschid uşor petalele.

      Ce dulce eşti tu iubito
Cât de frumoasă esti,
În braţele meu fericită
Eşti îngeraşul meu ceresc.

      Eşti fata mea minunată
Tu mai făcut fericit,
Eşti zorii fiecărei dimineţi
Eşti visul meu implinit.

      Iubita mea, dulce înger
Cu tine totu-i divun,
Te iubesc, te ador fată
Eşti un miracol, eşti al meu suflet.
       1 Februarie. 2023

sâmbătă, 28 ianuarie 2023

TE IUBESC MOFTUROAS-O

         Te iubesc mofturoas-o
  (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Ce dulce eşti şi minunată
Unică pe acest pământ,
Eşti tot ce am, fata mea dragă
Şi te iubesc din tot sufletul.

      Eşti mofturoasă, răsfăţată
Gingaşă, tandră, te ador,
Eşti visul meu, iubirea mea curată
Şi te iubesc necontemit.

      Îmi place când tu te răsfeţi
Când ai mofturi, te enervezi,
Eşti dulce, te ador
Şi te iubesc, din tot sufletul meu.

      Mă cerţi, te enervezi pe mine
Nu mai vorbim, apoi ne trece,
Fără de tine totul ar fi fără de viață
Te iubesc mult iubita mea cea mofturoasă.
          28 Ianuarie.  2023

miercuri, 25 ianuarie 2023

ÎNGERUL MEU

               Îngerul meu
  (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      A răsărit iar soarele
Şi cerul e albastru,
Florile toate şi-au deschis petalele
Şi fluturii iar zboară.

      Zâmbesc şi cânt, vorbesc în rime
Sunt fericit, iubesc,
Un înger bun ie-n viaţa mea
E fata cea mai dulce.

      Tu scump suflet, iubita mea
Mai readus la viaţă,
Eşti tot ce am, inima mea
Tu eşti cea mai frumoasă.

      Eşti darul sfânt ce l-am primit
Din cer tu ai venit,
Să mă iubeşti, să mă răsfeţi
Şi să fim fericiţi.

      Acum noi suntem trup şi suflet
Visul acesta e real,
Te iubesc mult, şi te ador
Minunea mea cea dragă.

      Promit că am să te răsfăţ
Şi-am să te ocrotesc,
Să simţi iubirea, să zâmbeşti
Tu eşti tot ce am mai de preţ.
        25 Ianuarie. 2023


duminică, 22 ianuarie 2023

NIMENI NU-I CA MINE

        Nimeni nu-i ca mine
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Eu cel mai bine mă exprim prin poezie
Şi astăzi asta vreau să fac,
Să spun prin vers tot ce îmi face bine
Că-s fericit şi că zâmbesc.

      Devină eşti tu suflet drag
Că ai alungat norii grei,
Şi ai făcut iar cerul albastru imaculat
Şi ai dat frumuseţe florilor.

      Mi-ai pus în inimă ♥dinou iubirea
Ce o pierdusem, mi-era greu,
Acum totul e  ca înainte
Sufletul mi-e senin ca ieri.

      Frumos e-n viaţă să iubeşti
Să ai cu-i să îi porţi de grijă,
Eşti îngerul ce îl iubesc
Eşti răsăritul fiecărei zile.
          22 Ianuarie. 2022

vineri, 20 ianuarie 2023

MI-AI ATINS SUFLETUL

                Mi-ai atins sufletul
      (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Tu înger drag cu inimă curată
De mine te-ai apropiat,
Şi mi-ai atins cu vorba ta cea dulce
Sufletul şi inima mea.

      M-ai fascinat şi mi-ai dat viaţă
Şi cu rabdare tu m-ai liniştit,
M-ai făcut să zambesc, să fiu m-ai bun
Să ştiu să preţuiesc ce am.

      Sufletul tău frumos şi dulce
Aduce linişte, alint,
Asta m-a făcut să mă îndrăgostesc de tine
Te  ador şi te iubesc mult.

      Am scris mereu în poezie
Tot ce-şi dorea inima mea,
Fără să cred că va fi cu putinţă
Şi acum, astăzi eşti în viaţa mea.

      Acum ştiu şi eu ce este iubirea
Pentru că, cu răbdare tu m-ai învăţat,
Ai fost m-ai înţeleaptă de cât mine
Şi cu blândeţe tu m-ai răsfăţat.

      Acum şi eu voi fi ca tine
M-ai liniştit şi temperat
Căci tu eşti astăzi lângă mine
Şi crez în mine cu adevărat.
          20 Ianuarie. 2023
     
     

 

duminică, 15 ianuarie 2023

CE FERICIT SUNT

           Ce fericit sunt
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Tu eşti fata ce-mi dă viaţă
Îngerul meu drag şi scump,
Tu iubita mea frumoasă
Tot ce am eu cel m-ai sfânt.

      Lângă tine îmi e bine
Zâmbesc, totul e de vis,
Tu mă duci în rai, tu inger
Tu mă răsfeţi, mă alinţi.

      Te iubesc enorm, din suflet
Eşti ce-a m-ai dulce femeie,
Sufletul tău cald şi pur
Ma-nplineste, te ador.

      Dumnezeu mi te-a trimis
Să vi, să îmi fi aproape,
Pe tine fată divină
Tu  să pui pe cer mult soare.

      Am să fiu mereu aproape
De tine iubita mea,
Şi am să te ocrotesc
Să zâmbeşti, să străluceşti.

      Dulce eşti când îmi adormi
Seara în braţele mele,
Te privesc şi te veghez
Iubita mea minunată.

      Am trecut prin multe noi
Am fost departe o vreme,
Dar acum suntem noi doi
Fericiţi pe veşnicie
          15 Ianuarie. 2023

DUPĂ ATÂT AMAR DE VREME

            După atât amar de vreme
        (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      După atât amar de vreme
Încep dinou să sper, să cred,
În iubirea curată şi senină
Şi zâmbetul e-aici pe chip.

      Tu mi-ai dat mâna şi m-ai ridicat dinou
Îmi dai speranţe, va fi bine,
Sunt fericit că ne-am reîntâlnit
Şi crezi, şi vrei să vi la mine.

      Tu, numai tu şti să îmi dai
Licoarea dulce de iubire,
Eşti dulce, dumă iar în rai
Şi fi mereu aici, cu mine.

      Şi amândoi să fim zglobii
Frumoşi şi fericiţi ca doi copii,
Să ne iubim, şi să plutim
În lumea noastră să trăim,
Mereu uniţi. Să vi.
              15 Ianuarie.  2023

marți, 10 ianuarie 2023

MĂ IUBEŞTI

Mă iubeşti? 
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica) 

      Mă iubeşti?, vino lângă mine
Nu vezi ce tare mă consum, 
De dorul tău, de tine
Căci tu eşti îngerul divin. 

      Mă iubeşti?.  Priveste-mi inimacum plânge 
E sinceră, o doare rău, 
Îţi place să vezi cum mă chinui
De dragul şi de dorul tău?. 

      Mă iubeşti?.  Aleargă catre mine
Vino de grabă, nu vreau să mai sufăr, 
Nu m-ai lăsa timpul să treacă 
Şi vino dacă mă iubeşti. 
       10 Ianuarie. 2023

luni, 9 ianuarie 2023

M-AI IA-MA ODATĂ ÎN BRATE

              M-ai ia-mă odată în braţe
         (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      Amândoi am construit
Un tărâm, un paradis,
Erai Zîna mea cea bună
Erai aer şi lumină.

      Ne iubeam, ne răsfăţam
Trăiam o poveste dulce,
Era totul ca în basm
Astăzi doar o amintire.

      Am nevoie de iubire
De tine să fi aici,
Dar zadarnic îmi e plânsul
Şi sfintele rugăminţi.

      Aş m-ai vrea măcar odată
În braţe sa mă m-ai strângi,
Să mă linistesc îndată
S'a pot să fiu fericit.

      Am renunţat să mai visez
La noi că vom m-ai fi vreodată,
Dar sincer vreau şi îmi doresc
Să mă m-ai strângi în braţe odată.
         9 Ianuarie. 2023

STELELE ŞI LUNA

          Stelele şi luna
  (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

      În liniştea nopţii stelele şi luna se întâlnesc
Şi-n şoaptă încep a povesti,
Despre gândurile noastre şi tot ce-au văzut peste zi
Mângâind visele noastre.

      Stelele îi spune lunii
-Of, şti tu câţi oameni sunt trişti?,
Am vazut oameni ce nu au sănătate
Dar şi mulţi rãniti din dragoste.

      -Lună dacă ai şti cum nu ştiu să aprecieze
Oamenii ce le dă Dumnezeu,
Stau şi se urăsc unii pe alţii
Nu au suflet şi inima-n piept.

      Luna uimită ascultă
În tăcere le priveşte,
Şi cu glasul blând şopteşte
-Da, aşa e, ei nu ştiu să se aprecieze.

      Noaptea este un sfetnic bun
Ce aseazã gândurile, sentimentele,
Totul capătă contur
Dar lumea nu înţelege.

      Dacă ar fi şi pe pământ
Liniştea care e în cer,
Am fi şi noi fericiţi
Strălucind ca stelele.
         7 Ianuarie. 2023