IUBIRE NEPREŢUITĂ

       Iubire nepreţuită
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

   Au fost odată doi copii
Toţi îi invidiau,
   Erau frumoşi şi se iubeau
Aşa ca-n poezii.

   Băiatul îi aducea flori
O răsfăţa mereu,
   Era tot ce el adora
Un înger bun din cer.

   Dar într-o zi pe holul şcolii
El o vede cu altul,
   O ia de mână şi se urcă
Într-o maşină străină.

   La telefon el o întreabă
-Spune-mi ce se întâmplă? 
   Cine e el, şi ce-i cu voi
Mă mai iubeşti, mai ţi la mine?.

   Fata îi spune
-Nu mai vreau să mai fim împreună,
   Tu îmi oferi doar flori şi poezie
Nu ai aşa maşină.

   Băiatul a rămas privind
La pozele cu ei,
   Lacrimi îi curg siroaie pe obraji
Fiindcă a fost minţit.

   Şi uite aşa s-a încheiat
O iubire frumoasă,
   Pentru un kard şi o maşină frumoasă
Lângă un alt băiat.

   Iubirile la început
Toate sunt frumoase,
   Apoi se sting usor, şi se pierd pe drum
E mult prea dureros.

   Când spui din suflet, te iubesc
Rămai acolo în loc,
   De e furtuni sau de sunt ploi
Să vă tineţi de mână.

   Să nu renunţi la un suflet curat
Pentru lux, şi masini,
   Nici pentru un corp arătos
Căci mai târziu vei suferi.

   Iubirea este mult prea pură
Să o păstram aşa,
   Ea nu-ţi aduce suferinţă
Doar cei, ce nu ştiu a o păstra.
        19 Ianuarie. 2021