Povestea de iubire dintre doi nevazatori. Dragostea lor n-a fost niciodata oarba
Fiecare poveste de dragoste e speciala. O s-o spuna orice indragostit care zambeste pe strada fara niciun motiv, pentru care muzica se aude altfel si mancarea are alt gust. Oameni care nu mai au in gand si suflet decat o singura persoana, la a carei vedere o sa tresara de fiecare data. Dar ce se intampla cand nu vezi omul pe care-l iubesti? Cand nu l-ai vazut niciodata, dar l-ai simtit, l-ai atins, l-ai auzit? Cum e omul pe care nu-l vezi dar il iubesti cu toata fiinta ta?
"Stiu ca e alb. Albul il simt cu degetul, e culoarea cea mai fina", spune Cosmina, in timp ce-i mangaie fata sotului ei. "E bun, e dragut, e...ca un ștrumfiț. Are o voce buna, urechile dragute si dulci...si buzele! Si nasul, mainile; are maini groase, e puternic. Cand mergem impreuna la cumparaturi, cele mai grele plase le duce el si pe cele usoare mi le da mie. Cand mergem cu taxi, ma lasa sa ma urc prima in masina si cand intram in casa, la fel. E romantic si ma ajuta foarte mult".
Dan isi freaca mainile, plange. Pe obraji i se scurg lacrimi pe care incearca din greu sa le stapaneasca. Degeaba le sterge cu ambele maini, ochii nu-l asculta. Vrea sa vorbeasca, dar nu poate. Dupa cateva minute, isi ridica frumtea din pamant. Are ochii intredeschisi, indreptati inca in jos. E complet orb de aproape 6 ani. Povestea unor copii altfel Cosmina are 18 ani jumatate; Dan a trecut deja de 22. S-au cunoscut cand erau copii, cand ea era pe clasa intai si s-a oferit sa-i tina lui Dan vioara in dulapul ei. Erau amandoi elevi la liceul de nevazatori. Au trecut ani buni de atunci, in care se intalneau intamplator pe coridoare, iar cateodata povesteau sau faceau schimb de cd-uri cu muzica. Inainte sa termine liceul, in clasa a 12-a, Dan si-a facut curaj si a invitat-o la dans. Asa incepe povestea lor de iubire. Intr-o seara, dupa balul bobocilor. De atunci au trecut aproape doi ani plini de peripetii si sute de motive care ar fi facut pe oricine sa se intoarca din drum si sa renunte. Dar dragostea lor a fost mai puternica decat piedicile puse de viata care i-a obisnuit, de mici, cu durerea. Cosmina s-a nascut oarba si a crescut intr-o familie dezorganizata din Bistrita, cu inca 6 frati, dintre care 3 orbi si unul cu probleme mintale. Boala ei nu e mostenita, e consecinta vietii dezorganizate pe care mama ei a dus-o in timpul sarcinii.
"Fuma, bea si tata o batea. Nu avea voie nici sa iasa din casa, la plimbare cu noi", isi aminteste fata.
La 9 ani, au trimis-o in clasa intai la Cluj, la liceul de nevazatori, unde a ramas pana a terminat gimnaziul. La Bistrita mergea doar vara, in vacanta mare. Nici soarta lui Dan nu a fost mai blanda. Tatal sau a murit inainte de a se naste, intr-un accident care a lasat-o pe maica-sa, pe atunci gravida, cu grave complicatii. Pe cand copilul avea doar un an, a fost trimis intr-un centru de plasament din Alba - mama lui il tinea intr-o garsoniera mizera, fara curent si gaz. In anii ce au urmat, a colindat centrele de plasament din tot judetul, iar la 9 ani a ajuns la Cluj, la liceul de nevazatori. Un an mai tarziu, o familie din oras a decis sa-l ia in asistenta maternala.
„Eu credeam ca m-au infiat, ca ei sunt familia la care m-am rugat in toti anii petrecuti prin casele de copii. Am inceput sa le spun mami si tati. Nu stiam ca sunt doar asistentii mei maternali”, rememoreaza Dan, cu capul in pamant. S-a obisnuit sa stea asa de ani buni; e constient ca ochii lui nu sunt o vedere placuta pentru ceilalti, care il pot privi.
Era inscris la scoala normala si avea 17 ani cand asistentii maternali au decis ca trebuie operat din nou, dupa ce, in urma cu 7 ani, trecuse deja printr-o operatie care l-a ajutat sa vada putin mai bine.
"Un singur doctor, din cati am consultat, a zis ca o sa vad mai bine dupa operatie. Mi-a distrus ochii irecuperabil. N-o sa mai pot vedea niciodata", spune el, cu pauze lungi.
Isi aminteste de anii cand, chiar daca vederea lui nu era perfecta, ochii lui o vedeau pe Cosmina, pe atunci doar o fetita.
"A fost demult, au trecut ani buni. Stiu doar ca era micuta. Acum nu ma mai ajuta nici macar memoria vizuala", marturiseste Dan.
Doi impotriva tuturor Dupa operatie, familia care avea grija de el s-a destramat. Asistentii maternali au decis sa divorteze si s-o ia pe cai separate, iar pe Dan l-au trimis in chirie. Cand le-a povestit de Cosmina au decis sa-i faca o vizita.
"Ne-am dus la ea acasa, pentru prima data, in seara de Craciun", isi aminteste baiatul. "Cand si-au dat seama ca e nevazatoare, au inceput sa se opuna si sa-mi interzica, sa-mi inpuna sa ma despart de ea. A trebuit sa ne ascundem", spune el, iar Cosmina il completeaza: "Venea la mine pe ascuns".
Nici parintii fetei nu erau mai incantati de relatie, desi cand Dan s-a dus la ei acasa sa le ceara mana fetei, au fost de acord. Problemele au intervenit cateva luni mai tarziu, tot in seara Craciunului. Cu toate ca ambele lor familii se impotriveau, cei doi au continuat sa se intalneasca, pe ascuns. Au tinut-o asa mai bine de jumatate de an, pana intr-o zi, cand Dan si-a luat inima in dinti si si-a asteptat iubita la scoala. Vorbise cu un preot sa-i logodeasca.
"Nu aveam nici haine, nu puteam merge acasa sa ma schimb. Asa ca mi-a dat Dan niste blugi si o bluza si ne-am dus asa", povesteste Cosmina. A fost dupa masa din care cei doi nu s-au mai despartit. "Am cumparat verighete de argint, ca erau mai ieftine si nu prea aveam bani" spune el, in timp ce-si verifica inelul de pe mana stanga, acum de aur.
Pentru ca iubita lui mai avea putin pana implinea 18 ani, Dan s-a dus la Protectia Copilului si la Politie, unde a semnat declaratii si consimtaminte. Din ziua aceea, Cosmina era logodnica lui, nu mai trebuia sa se intoarca intr-o casa in care scandalurile si bataile erau o rutina zilnica, nu mai trebuiau sa se ascunda. Asa ca s-au mutat impreuna in chirie, intr-o garsoniera atat de mica incat doi oameni formeaza deja aglomeratie. Pentru ei, asta e cea mai mica problema, important e ca sunt impreuna.
„Am mers pe calea legala, pana la capat”, spune fata, in timp ce-si muta verigheta de pe un deget pe altul.
Dan e emotionat si povesteste ca nu a mai tinut legatura cu asistentii maternali. Nici Cosmina nu mai merge acasa fara el si chiar si asa, sunt insotiti, de fiecare data de un prieten care vede. Dan si Cosmina Popa In vara au avut nunta - cununia civila, slujba la biserica si o petrecere simpla, organizata in curtea unui apropiat, la care au participat cativa prieteni si fosti colegi de la liceul de nevazatori. In luna de miere, visau sa mearga la mare, pe care n-au simtit-o niciodata, insa n-au putut. Nu s-ar descurca niciodata singuri. Asa ca Dan a inchiriat, pentru doua zile, o camera la Hotel Belvedere.
„Imi aduc aminte ca pe cand eram mic, cand inca vedeam, am fost o data aici si vederea era superba. Se vedea tot orasul de sus. Am vrut sa simta si Cosmina asta, chiar daca n-o s-o vada niciodata”, explica el.
Cosmina il prinde de mana si zambeste. „De-asta m-am casatorit cu el”, sopteste ea, in timp ce-si lasa capul pe umarul sotului ei. E insarcinata in trei luni, iar in primavara o sa nasca un copil sanatos, fara niciun defect. Asta spera si la asta se roaga in fiecare seara amandoi.
„Daca o sa fie baiat, o sa-i punem numele Abel, daca o sa fie fata – Sara Maria. Nu conteaza, stiti cum se zice – ce-o vrea Dumnezeu! Sanatos sa fie, si sa vada”, se pun amandoi de acord.
Acum isi pregatesc dosarul pentru un apartament ANL, spera sa se mute din garsoniera minuscula inainte sa vina pe lume copilul. Dan e student in anul 2 la Facultatea de Teologie, sectia Asistenta sociala, si spera ca pe viitor sa-si gaseasca o slujba din care sa-si intretina familia.
"Sunt fericit! Stiti, va povesteam ca ma rugam lui Dumnezeu sa scap din casa de copii, sa am o familie. O perioada, am crezut ca familia de asistenti maternali e cea pe care mi-o doream, dar m-am inselat. Asta e familia pe care i-o ceream lui Dumnezeu. Si cand o sa vina copilul, o sa ne traim din nou copilaria, de data asta fericita, impreuna cu el”.
