POVESTE CU TÂLC

,, O pildă de seară bună

   

     Farfuria de lemn și lingura de fier

   

Un batranel impovarat de ani s-a dus sa locuiasca impreuna cu fiul si cu nora lui, care aveau un baietel de 4 ani.

 Mainile batranului tremurau tot timpul, ochii ii erau incetosati, iar pasii impleticiti.

Intreaga familie manca impreuna la masa, insa mainile nesigure ale batranului si vederea lui tot mai slabita il puneau mereu in incurcatura – boabele de mazare i se rostogoleau din lingura pe covor, cand intindea mana dupa cana cu lapte, jumatate din lapte se varsa pe fata de masa. 

Fiul si nora se simteau tot mai iritati de neajutorarea lui. Pana intr-o zi cand…

„Trebuie sa facem ceva cu bunicu" ,a spus fiul.

   

    M-am saturat sa tot vad lapte varsat pe masa, sa tot calc pe boabe de mazare si sa tot aud cum plescaie si troscaie in farfurie!” 

   Asa ca sotul si sotia au pus o masuta in coltul camerei, dupa usa.

 Acolo bunicu’ manca singur, in timp ce intreaga familie se bucura in jurul mesei. 

Si pentru ca bunicu’ reusise sa sparga vreo 2-3 farfurii, i-au cumparat un blid de lemn.

Uneori, cand se uitau in directia bunicului, familia putea sa vada o lacrima stinghera in ochii lui slabiti si tristi – singur, dupa usa, bunicu’ isi manca bucatica de paine muiata in lapte. 

Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul si nora le aveau pentru el erau de mustrare cand ii cadea furculita pe covor sau cand se mai varsa din lapte pe masa. 

Baietelul se uita cand la bunicu’, cand la mamica si la taticu’ lui, fara sa spuna un singur cuvant…

Apoi, intr-o seara, chiar inainte de cina, tatal a observat ca baietelul mestereste ceva pe covor. S-a apropiat si a vazut ca incearca sa ciopleasca o bucata de lemn. 

„Ce faci tu acolo?”, l-a intrebat tatal duios.

Baietelul si-a ridicat ochii mari spre taticul lui si i-a raspuns la fel de duios: 

   „O, am treaba, vreau sa fac un blid de lemn din care sa mananci tu si mami cand cresc eu mare…” 

   

   A zambit si s-a intors la „treaba” lui.

De data aceasta a fost randul parintilor sa ramana fara cuvinte. O liniste apasatoare s-a asternut in camera.

 Si lacrimi mari si curate au inceput sa le tremure in ochi, sa li se rostogoleasca peste obrajii care de-acum luasera culoarea sangelui varsat pe crucea de la Calvar. 

Nici un cuvant, deplina tacere, dar amandoi stiau prea bine ce au de facut.

In seara aceea, sotul l-a luat pe bunic de mana si l-a condus cu grija la masa mare din centrul camerei. 

    Bunicu’ urma sa manance la masa impreuna cu intreaga familie – in seara aceea si in fiecare seara de-atunci inainte, pana la sfarsitul zilelor lui. 

    Si, dintr-un motiv sau altul, nici fiul si nici nora nu mai pareau sa fie deranjati daca se varsa din lapte pe fata de masa sau daca mai cadea cate-o furculita pe covor.

Din toate acestea am invatat:

- că un lucru pe care il fac cuiva astazi s-ar putea sa mi se faca si mie mai tarziu de catre altcineva.

- ca voi pierde relatia cu parintii atunci cand ei nu fac parte din viata mea.

- ca a trai nu este acelasi lucru cu a fi viu.

  

- ca pot repara o greseala, daca nu sunt prea mandru s-o recunosc.

- ca toti copiii invata din ceea ce fac parintii, nu din ceea ce ei spun .

                 Am invatat ca tot mai am o multime de lucruri de invatat.,,