O FATĂ TRISTĂ

O fată tristă
(Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

Undeva departe
Intr-un colţ de lume,
Stă o fată tristă
Plânge şi suspină.

E frumoasă tare
Are chip de zana,
Ochii îi sunt în lacrimi
Durerea o apasă în inimă.

Stă fata plângând
La lumina lunii,
Nimeni nu o vede
Măcar s-o întrebe.

Dar de o dată-n noapte
Când nici nu credea,
De ea se apropie
Un frumos băiat.

Tânăra domniţă
Plange-ndurerata,
Când plăcut surprinsă
Spre băiat privirea îşi ridică.

-De ce plângi tu zana?
Intrebă băiatul,
-Ce-ai în inimioară
Ce dor greu te-apasa?.

-Of de-ai şti băiete
De ce mi-este greu,
-Am iubit din suflet
Acum doare rău.

-I-am dat inima
Şi sufletul meu,
-Am uitat de mine
Doar el era tot,
Îl iubeam curat.

Astăzi lui nu-i pasă
Că eu l-am iubit,
M-am certat cu-aimei
Să-l văd fericit.

Am luptat să fim
Noi doi împreună,
Dar e în zadar
Astazi eu sunt singură.

-Of frumoasă fată
Îi spuse băiatul,
-În iubire lupţi
Pentru a trăi,
Ca intr-o poveste.

-Lasă tot în urmă
Uită ce a fost,
Crede în iubire
Hai vino la mine,
Si-amandoi să fim
Intr-un vis frumos,
Să fim împreună
Să trăim frumos.

Si-uite se-ntâmplă
Când nu ai speranţă,
Că la uşă îţi bate
Iubirea curată.

Fata şi băiatul
Şi-au dat mâna acum,
Şi sub clar de lună
Şi-au jurat iubire.

Să iubeşti curat
Şi să dăruieşti,
Dar şi pentru tine
Să şti să trãiesti .

15 Decembrie. 2019