RUGĂCIUNE

COMOARA DIN ADÂNCURI

               Comoara din adâncuri
      (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

     Păstrez cu drag în suflet
Comoara mea de preţ,
     Iubirea mea curată
Ce pentru tine o traiesc.

     Am pus-o acolo bine
Am asezat-o în vers,
     Pentru că pentru mine
Eşti un înger ceresc.

     Tu mai făcut să fiu
Un om bun, răbdător,
     Mai învăţat să cred
În dragoste şi dor.

     Aş vrea să nu spun multe
Din vorbe dulci, mieroase,
     Prin fapte tu dă-mi voie
Să te iubesc măi fată.

     Să şti că te iubesc
Şi vreau ţie să-ți dau,
     Inima ce îmi bate
Alintul şi răsfăţul meu,
     Vino te rog aproape.
                   23 Aprilie. 2021

    

    
   

 

APROAPE DE TINE

DEZUMANIZAREA

                       Dezumanizarea
(Articol scris de. Gabriel Răzvan Stoica)
     Totul a început odată cu tehnologia. De şi oamenii s-au bucurat atunci când au inceput să creeze roboţi, gageturi inteligente, nu au realizat că defapt, toate aceste invenţii, n-au făcut altceva decât să ne dezumanizeze.
     Dorinţa de a crea şi a inventa tot mai multe gageturi, la făcut pe om, să uite de Dumnezeu, să se creadă puternic, şi să vrea cât mai mulţi bani, uitând să trăiască, să se bucure şi să petreacă timpul cu oamenii.
     Mulţi spun că prin tehnologia de astăzi am evoluat. Greşit, ne-am pierdut pe noi înşine, devenind tot mai dependenţi de, computere, telefoane, jocuri, aplicaţii, adică prizioneri proprilor invenţii, pierzând timpul, zile întregi, în faţa unor ecrane, uitând de prieteni, părinţi, fraţi, uitând să trăiască în lumea reală, dând viaţă unei lumi reci, plină de fantasmagoric şi iluzii, amăgiri, lumea virtuală.
     Toate acestea l-au făcut pe om tot mai rece, indiferent de ce se întâmplă în jurul lui, tot mai rău, căutand să se mintă, trăind artificial intr-o lume rece, virtuală.
     Nu aş vrea să credeţi că dezaprob tehnologia, dar s-a ajuns prea departe, şi oamenii sunt tot mai răi, trişti, singuri, irosindu-si viaţa în faţa unor ecrane.
     Copiii nu mai ştiu să sară coarda, să joace leapşa, sotronil, elasticul sau lapte gros, copiii ştiu ce este, Instagramul, Facebook, sau site-uri deocheate. Şi de-aici violenţa verbală, fizică, fiind traumatizaţi psihic, jucandu-se tot felul de jocuri, aparent distractive.
     Uşor, uşor omenirea se pierde. Ne îndrăgostim pe net, trăim pe net, ne minţim. Şi astfel încotro?

 

MI-AI PUS ARIPI

DIZABILITATEA

                     Dizabilitatea
   Articol scris de. (Gabriel Răzvan Stoica)
  Dizabilitatea este o deficienţă, un handicap, dar aceasta nu trebuie privită ca o povară, pedeapsă, ci trebuie tratată ca o normalitate.
     Din păcate societatea nu ştie să gestioneze această situaţie, şi în cele mai multe cazuri, priveşte cu scepticism spre persoanele cu dizabilităţi, obligandu-le să facă un pas înapoi, subestimândui cu dispreţ cum că n-ar fi înstare, datorită handicapului, să presteze anumite servicii, fie din cauză că n-au putut învaţă, fie că sunt neputincioase.
     E dureros, dar adevărat. S-au făcut discriminări împărtind lumea în două, cei sanatosi, fără dizabilităţi şi cei cu deficienţe, creând şcoli speciale, unde erau primiţi, departe de lumea reală, doar cei cu probleme. Normal şi corect ar fi fost, ca şi cei cu deficienţe, să fi fost lângă cei fără probleme. Asa cei dizabili s-ar fi integrat mai uşor în societate, şi oamenii iar fi privit la fel ca pe ei.
     Şcolile speciale i-au transformat pe cei cu dizabilitãti în oameni timizi, introvertiti, în anumite situaţii cu probleme de personalitate, facându-i să se simtă inutil, fără să cunoască lumea reală, învăţând că pentru ei trebuie să gândească alţii.
     E dureros şi faptul că cei cu dizabilităţi, scot mereu în evidenţă faptul că au probleme, asteptând favoruri, să li se deschidă uşi, să fie trataţi altfel decît ceilalţi.
     Va trece mult timp, generaţii până când vom ajunge să înţelegem că toţi suntem normali, în ciuda deficienţelor noastre.
     Corect ar fi, ca noi toţi să ne asumăm normalitatea, cu s-au fără dizabilităţi, iar voi-noi cei, ce ne confruntăm cu deficienţele, să nu mai scoatem în evidenţă, verbal, s-au faptic, că suntem, nevãzãtori, etc. Astfel nu vom face decât să trezim milă, să-i facem pe ceilalţi, să se dezică de noi, considerând că nu suntem înstare de nimic.
     Şi încă ceva. Să fim mai uniţi, mai deschişi, fără bârfe, fabulaţii, scenarii.
   

 

PĂCATUL MEU EŞTI TU

                         Păcatul meu eşti tu
                (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

    Lângă tine eu am cunoscut iubirea
Am gustat licoarea ei,
     Am simţit cu adevărat ce este fericirea
Şi-am trăit real un vis frumos.

     Astăzi eu te vreau pe tine
Să vi lângă mine zi de zi,
     Să ne bucurăm în doi de clipele senine
Într-un univers creat de noi.

     Să păcătuim frumos
Bucurându-ne de valul lin al fericirii,
     Să plutim uşor pe-un nor
Norul pur, purtat pe aripi de iubire.
                    17 Aprilie. 2021

SĂ NE IUBIM

                          Să ne iubim
           (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

     Tu ai aprins un foc în mine
Şi mai făcut dinou să cred,
     În dragostea adevărată
Şi în iubire, să o preţuiesc.

     Eşti minunată, realizezi?
Mă-ntreb, tu eşti femeie?,
     Mult prea frumoasă pentru mine
Tu eşti o zînă din poveşti.

     Să nu mai aşteptăm timpul să treacă
Să ne dăm mîna şi-a mândoi să ne iubim,
     Să ne trăim viaţa frumos
Şi să fim fericiţi.

     Să punem dimineaţa soarele pe cer
Şi noaptea să dăm strălucire stelelor,
     Şi să scriem cu ele poezii pe cer
Din ce trăim noi amândoi.
                16 Aprilie. 2021

CU GÂNDURILE MELE

                       Cu gândurile mele
              Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

   Trecut-au ani, trecut-au zile
Decând eu singur am rămas
    Îmi este tare dor de tine
Pe unde umblă al tău pas?.

   Toţi pomii înfloresc frumos
A venit primăvara,
   Cât de frumos era să fi aici
Şi împreună să ne prindă seara.

   Privesc florile minunate
Şi mi-a mintesc cu drag,
   Cum le luam şi pentru tine
O coroniţă împleteam.

   Am pus pe aripile vântului
Toate dorurile mele,
   Să le aducă drept la tine
Să ști că mă gândesc la tine.

   Şi toate zilele vor trece
La fel şi anii pas cu pas,
   Noi vom rămâne despărţiţi
Aşa tu ai ales.
                 13 Aprilie. 2021

RĂMÂI CU MAMA TA

FATA CU OCHII DE SMARALD

IUBIREA MEA DIVINĂ

                      Iubirea mea divină
           (Autor. Gabriel Răzvan Stoica)

   Din visuri mi te-am plămădit
Şi mi-am dorit mereu,
   Să te-ntâlnesc, să fi aici
Lângă mine mereu.

   Eşti o minune, suflet bun
Eşti zîna mea frumoasă,
   Tu ai făcut ca viaţa mea
Să fie minunată.

   Cu tine totul este vis
Aşa ca în poveşti,
   Te iubesc mult, şi te ador
Îngerul meu ceresc.
              3 Aprilie. 2021

DE SUFLET

De suflet!

❤️❤️❤️

Cugetări  memorabile: PETRE ȚUȚEA 

 Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le? – N-am vorbit, dom’le. – Cum n-ai vorbit? – Păi împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Şi mi-au dat 20 de ani muncă silnică fără motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?

Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul patriei, ca şi Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat şi să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă mulţumesc că m-aţi arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un deţinut să scrie. El poate să-şi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuţi…

Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.

Am o legendă, dar legenda mea nu acoperă ideea de statuie. Nu sunt candidat la rangul de mare personalitate. Oricum, mi-e groază de o posteritate pur legendară. Înainte eram obsedat de ideea rămânerii a ceva după mine. Acum mă mai interesează ce rămâne după mine ca zăpada de anul trecut. M-am fâţâit aşa, un pic, în epocă… Eu nu îmi supravieţuiesc. Ca să rămâi în epocă trebuie să fii genial, or eu am fost numai inteligent.

Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este ca suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.🙏🙏🙏❤️