Când eram copil, în oraşul în care locuiam trăia un băiat tânăr, poreclit "Ciungul". I se spunea aşa din cauza unui defect pe care îl avea la o mână, în urma unui accident nefericit în care a suferit o arsură gravă. Am aflat că dobândise acea arsură când era adolescent… Fiind mai puţin dezvoltat mintal, copii îl batjocoreau adesea şi îl puneau la tot felul de încercări teribiliste. Când şi-a ars mâna l-au pus să scoată un obiect dintr-un foc, iar el nu a ezitat şi a băgat mâna să salveze acel lucru.
Pe parcursul vieţii nu a fost scutit de răutăţile lumii… Era stigmatizat de societatea care îl considera diferit. Muncea cu ziua pe la casele oamenilor, ajutând la grădinărit, la cosit, la construcţii… Aşa îşi câştiga pâinica şi câte o porție de mâncare caldă. Îmi aduc aminte că toţi cei pe la care lucra îi dădeau să mănânce afară în curte şi numai tata îl punea să mănânce cu noi la masă…
Copiii râdeau de el, iar adulţii îl batjocoreau adesea fiindcă el era credul şi prostuţ... Nu numai o dată am văzut cum era batjocorit şi chiar bătut fără motiv… Unii îl exploatau punându-l la munci grele, iar alţii îi cereau să le care plasele, doar pentru a se amuza pe seama lui…
Într-o zi, a izbucnit un incendiu la o casă aflată la marginea oraşului. Vecinii s-au adunat ca la spectacol şi priveau flăcările care cuprindeau din ce în ce mai mult din casă. La un moment dat, a apărut şi Ciungul printre oameni şi, fără a sta pe gânduri, a intrat în curte şi a spart uşa casei. Lumea, care privea totul cu mirare, l-a văzut după puțin timp deschizând un geam şi făcându-şi apariţia într-un fum negru şi dens. Avea în braţe un copil mic, de vreo 2 ani, pe care l-a aruncat de îndată pe fereastră. După câteva clipe, a ieşit pe uşa casei ţinând o fetiţă de vreo 5 anişori în braţe. A salvat atunci două vieţi…
Este povestea unui OM respins şi batjocorit de o societate care nu dă nicio şansă oamenilor bolnavi, oamenilor cu dizabilităţi, oamenilor cu nevoi speciale… şi când spun nevoi speciale, mă refer la nevoia lor de a fi acceptaţi de noi, ajutaţi, respectaţi, încurajați şi iubiţi…
Nu am înţeles niciodată de ce este mai uşor să oferi batjocură decât respect, lovituri în loc de mângâieri, dispreţ în loc de iubire…
Mă întreb cum o fi să te simți atât de singur în mulțime, atât de mic printre oameni “mari”, atât de slab printre oameni puternici…
Mi-l amintesc pe Ciungul mâncând mereu alături de câinele lui, de care era nedespărţit. Întotdeauna îi dădea mai întâi câinelui din mâncarea lui şi abia apoi mânca şi el…
Nu știm niciodată ce erou se ascunde într-un om pe care obișnuim să îl desconsiderăm pe criterii superficiale… Și ce păcat că sufletul oamenilor nu este la vedere! Altfel, poate am fi mai buni și mai blânzi cu cei pe care nu avem răbdare să-i cunoaștem, nici putere să-i înțelegem și nici înțelepciune să-i acceptăm și să-i iubim…
Cu multă dragoste, pentru toți oamenii diferiți...
Irina Binder
Insomnii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu